miercuri, 15 februarie 2012

Consiliul Naţional de Etică din învăţământul preuniversitar

Componenţa Consiliului Naţional de Etică

Preşedinte – Cosmin Nicolae GHEORGHE, profesor, judeţul Timiş
Vicepreşedinte – Claudia Lucia COCOŞILĂ, părinte, judeţul Maramureş
Vicepreşedinte – Elena HANU, profesor Constanţa
Secretar General – Paul ANCA, jurist, judeţul Olt
Secretar – Mihăiţă MIJACHE, reprezentant ONG, judeţul Mehedinţi

Astăzi se încheie la Alba Iulia reuniunea reprezentanţilor comisiilor judeţene de etică din învăţământul preuniversitar, având ca scop constituirea primului Consiliu naţional de etică şi elaborarea primului cod de etică pentru învăţământul preuniversitar din România.

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării – CNECSDTI, va fi un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, având misiunea de a coordona şi monitoriza aplicarea normelor de bună conduită morală şi profesională în activităţile de cercetare-dezvoltare din România. Consiliul naţional de etică, va avea structuri în fiecare judeţ din ţară

.

La reuniunea de la Alba Iulia participă din partea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului, secretarul de stat Oana Badea, iar din partea societăţii civile directorul coordonator al Centrului Naţional pentru Integritate şi preşedinte al Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei (AID) Alexandru Cumpănaşu. Cumpănaşu este cel care vine practic cu propunerea draft-ului Codul Etic. Activitatea civică a lui Alexandru Cumpănaşu este strâns legată de Ministerul Administraţiei şi Internelor prin intermediul căruia Fundaţia AID a cărui preşedinte este, a accesat în 2009 pentru “Dezvoltarea şi consolidarea Centrului Naţional de Integritate” peste 900.000 de euro din fonduri structurale de la Uniunea Europeană.


În sala de conferinţe a Hotelului Parc din Alba Iulia va fi aleasă azi prima conducere a Consiliului naţional de etică pentru următorii 4 ani, cu următoarea componenţă: preşedinte, 2 vicepreşedinţi, secretar general şi secretar. Este important de menţionat faptul că nici conducerea Consiliului şi nici un alt membru al comisiilor judeţene de etică nu vor fi plătite pentru activitatea desfăşurată în cadrul Consiliului. Forma viitorului cod de etică aflată acum în dezbatere a fost inspirată din modele europene, cum sunt cele din Olanda, Finlanda sau Marea Britanie.

Consiliul naţional de etică este format din 378 de membri, câte 9 membri pentru fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti, reprezentând cadrele didactice, părinţii şi organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară de minimum 3 ani o activitate semnificativă în domeniul învăţământului preuniversitar. Ei vor fi cei care analizează cazurile referitoare la încălcarea normelor de bună conduită, în urma sesizărilor sau contestaţiilor primite, ori prin autosesizare. La nivel judeţean, membrii Consiliului naţional de etică sunt constituiţi în comisii de etică organizate la nivelul IŞJ Alba, având 9 membri, dintre care: 4 reprezentanţi ai cadrelor didactice, propuşi de către consiliul consultativ al inspectoratului şcolar, 2 reprezentanţi ai părinţilor, propuşi de către asociaţiile de părinţi; 2 reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară de minimum 3 ani o activitate semnificativă în domeniul învăţământului preuniversitar, propuşi de către organizaţiile în cauză şi un reprezentant al compartimentului juridic din inspectorat. La şedinţa Consiliului naţional de etică, delegatul judeţului Alba va fi av. Daniela Toma, preşedintele Comitetului reprezentativ al părinţilor de la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia.

Potrivit secretarului de stat Oana Badea codul de etică şi Consiliul Naţional de etică trebuie să devină funcţional până la sfârşitul acesui an. (B.P.)

Autor: Redactia Ziarului "Unirea"

email:unirea@unirea-pres.ro
Facebook:facebook.com/
Telefon:0258.811.419

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu