Grupul Scolar Auto Onesti construieste proiecte sociale
prin puterea parteneriatului “Building up!”
prin puterea parteneriatului “Building up!”
Mai multi reprezentanti ai unor organizatii ale societatii civile din 6 tari europene (România, Portugalia, Italia, Slovenia, Polonia si Suedia) s-au intâlnit la Onesti, in cadrul Proiectului “Building up!”, care urmareste stabilirea de parteneriate intre organizatii si lucratorii de tineret din mai multe tari europene, pentru a desfasura impreuna proiecte cu finantare nerambursabila din partea Comisiei Europene. Pe parcursul a 4 zile (5 – 8 februarie 2012), participantii au lucrat impreuna in ceea ce priveste voluntariatul si realizarea de proiecte inovatoare pentru activitatile de tineret, in scopul atragerii de finantari nerambursabile prin programul european „Tineret in actiune”.
In cadrul activitatilor proiectului, o actiune inedita s-a desfasurat la corpul din strada Victor Babes al Grupului Scolar Auto, unde participantii au deschis un „Bazar ONG”. Alaturi de invitatii din strainatate, au participat la aceasta activitate si membrii Comunitatii de Advocacy Onesti, reprezentanti ai Asociatiei de Tineret “Onestin” si ai Clubului Montan “Refugiul”. Câteva impresii de la acest „Bazar ONG”, dar si despre activitatile la care au participat in cadrul proiectului “Building up!”, au impartasit d-lui Ion Moraru, de la ziarul Oneşti Expres, Iztok Zver din Slovenia si Luisa Mag Nanodin Portugalia.
”In România se simte foarte bine ospitalitatea. Este grozav ca aceasta tara sa aiba multe organizatii de tineret si tinerii din România sunt bineveniti in Slovenia. Este minunat sa petreci un „timp de calitate”, sa simti pulsul comunitatii locale. Aceste lucruri dau tuturor un sentiment de schimburi de experiente culturale. Este foarte important sa relationezi cu oameni din diferite comunitati, pentru a creste sentimentul de unitate in Uniunea Europeana. Sunt foarte incântat de posibilitatea unor noi vizite in România”.(Iztok Zver, Slovenia)
Luisa Mag Nano din Portugalia are o experienta de 7 ani in sectorul de tineret: „Ativitatea de construire de parteneriate este cea mai buna metoda de a ne cunoaste. Acest fapt da incredere multor organizatii”.
Alaturi de tinerii din strainatate si Cosmin Saic, coordonatorul de proiect din partea Asociatiei „Stejarul din Borzesti”, au fost aproape profesorii de la Grupul Scolar Auto: prof. Nicoleta Vasiloiu, consilier educativ, prof. Oana Ichim, coordonatoarea ansamblului de dansuri populare, si prof. Rodica Calin. Prof. Oana Ichim si Ansamblul “Stejarul din Borzesti”, câştigător a mai multor premii în ţară şi străinătate, au tinut sa faca si o surpriza participantilor la Proiectul “Building up!”, încântându-i cu un frumos program artistic. Opt perechi de dansatori au prezentat suite de dansuri populare din mai multe zone ale tarii (Oltenia, Transilvania, Suceava, Bacau, Banat).
Asociatia „Stejarul din Borzesti” isi desfasoara activitatea pe lânga Grupul Scolar Auto si actioneaza in interesul dezvoltarii abilitatilor socio-culturale ale tinerilor. Directorul acestei institutii, prof. Adrian Sergentu, sustine si participa la proiectele asociaţiei prin care este stimulata activitatea Grupului Scolar Auto, fiind si primul proiect de acest gen, pentru anul 2012, in Onesti.
Vezi si:
Onesti Expres: http://www.onestiexpres.ro/asociatia-stejarul-din-borzesti-in-construire-de-parteneriate-prin-proiectul-building-up.html
CTCM Onesti: http://ongctcm.wordpress.com/2012/02/16/189/
Comunitatea de Advocacy: http://comunitateadeadvocacy.wordpress.com/wp-admin/post.php?post=894&action=edit&message=6&postpost=v2
Societal: http://societal.ro/ro/comunitate/articole/building-up---proiecte-sociale-prin-puterea-parteneriatelor-373.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu